Începuturile noastre

Biserica Creștină Baptistă „BETANIA” (nr. IV) a fost deschisă în anul 1996 ca o misiune în "Mărăști", un cartier cu 80.000 de locuitori. Cele 65 de persoane care s-au transferat la inceput de la alte biserici, au lucrat din greu, dar cu înflăcărare, pentru a construi clădirea actuală. Mai apoi, lucrarea spirituală a fost chiar mai dificilă decât construcția: câștigarea oamenilor pierduți. Dumnezeu a binecuvântat din belșug biserica cu oameni noi care au venit la Cristos, alăturându-se bisericii vii, așa că, la sfârsitul anului 2003 numărul membrilor a ajuns la aprximativ 300. Având doar 280 de locuri, clădirea a devenit plină în fiecare Duminică, determinându-ne să ne rugăm și să ne gândim la plantarea unei alte biserici în cartierul “Gheorgheni”.

Comitetul:

Au fost aleși ca să slujească bisericii potrivit cu darurile lor spirituale. Ei sunt:

Vasile TĂMAȘ – păstor
Vasile ZAHARIA – secretar
Viorel DAN – casier
Ioan LUPOIAN – studiu Biblic
Valentin VEJA – rugăciune
Valer FĂRCAȘ – misiune
Valer HOSU – administrație
Alexandru HOTEA - închinare.

Pastor:

  • Vasile TĂMAȘ – predicare, consiliere, studiu biblic, rugăciune, întâlnirile publice;